miercuri, 7 mai 2014

Salata de legume cu dressing de iaurt



   Nu sunt adepta salatelor dar si cand ma izbeste cate o pofta, simt ca nu-i salata daca nu are de toate. La aceasta salata am incercat un dressing nou cu iaurt si chiar sunt incantata de el. Mergeau si cateva masline recunosc, dar se pot manca si separat impreuna cu cateva bucatele de branza. Acum ce branza? Depinde si ce va place...

Aveti nevoie de:

  • 300g rosii cherry
  • 2 fire ceapa verde
  • 1 ardei gras rosu
  • 2 linguri fasole rosie
  • 4 linguri boabe de porumb
  • 1/2 avocado (optional)

Dressing:

  • 130g iaurt natural (1 cutie mica)
  • 1 lingura patrunjel verde tocat marunt
  • 2 linguri suc de lamaie
  • 2 linguri ulei de masline
  • 1 lingurita miere
  • 1 1/2 lingurita sare
  • 1 varf lingurita piper

   Se spala legumele si se pun intr-un bol astfel: rosiile cherry taiate in 4 bucati, ardeiul gras taiat cubulete mici iar ceapa verde la fel. Se adauga porumbul si fasolea rosie impreuna cu avocado taiat cubulete. Recomand avocado doar in cazul in care va place, daca nu, nu adaugati in salata deoarece sigur nu va va face o impresie foarte buna.


   Dressing-ul se prepara astfel: se pun toate ingredientele intr-un blender si se mixeaza la viteza mare pana ce acestea s-au amestecat foarte bine. Eu le-am pus pe toate intr-o cana mai inalta si le-am amestecat cu ajutorul mixerului deoarece blenderul meu este din sticla si este foarte greu de manevrat. Ferice de cei care au blender de mana :D. Acum depinde si cum va este mai usor. Nu recomand mixarea lor intr-un bol deoarece dressing-ul nu va fi cremos.


   Se toarna peste legume, se amesteca si se sareaza in cazul in care mai este nevoie.


   Sa aveti pofta!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu