joi, 13 martie 2014

Crema de zahar ars



   Astazi v-am pregatit ceva duuulce. Foarte usor de preparat... spun cei care sunt experti in ale dulciuritului, dar ce te faci cand faci pentru prima data? Stai putin cu sufletul la gura cand vezi ca este ca o gelatina si te gandesi "Oare este lichida?" si binenteles mai trebuie sa astepti si pana se raceste. Poate ati uitat, dar eu rad si acum cand ma gandesc cum am intepat toata crema de zahar ars sa vad daca este lichida. Iata reteta mea de crema de zahar ars, detaliata:

Aveti nevoie de:

  • 7-8 oua
  • 1l lapte (la temperatura camerei)
  • 5 linguri zahar pentru caramel (150g)
  • 250g zahar (1 cana)
  • 1 fiola esenta de vanilie


   Se pot folosi pana la 10 oua. Ingredientele sunt pentru 6-7 portii.
   Intr-un vas rezistent la cuptor se topesc cele 5 linguri de zahar pana devine putin auriu. Atentie nu il tineti foate mult deoarece va deveni amar. Se opreste focul si cu o lingura de lemn se intinde caramelul pe peretii vasului.
   Se lasa la racit pana cand se prepara celelalte ingrediente.



   Intr-un bol se pun: zaharul, ouale si esenta de vanilie. Se mixeaza la viteza mica pana se dizolva tot zaharul. Dupa ce s-au omogenizat se da pentru maxim 1 minut la viteza mare.



  Se opreste mixerul si se adauga laptele dupa care se amesteca usor cu un tel sau o lingura, cu miscari circulare, de jos in sus.



   Se adauga compozita in vasul uns cu zahar dupa care se pune in alt vas mai mare cu apa fierbinte. Indicat ar fi ca apa sa nu atinga fundul vasului cu compozitia pentru crema de zahar ars.



   In cuptorul incins in prealabil la 160 grade, se tine crema de zahar ars pentru aproximativ 1 ora si 20 minute. Aici este o mica problema. Cuptoarele performante au functia de prajituri si iti dau indicatii la ce nivel si forma de coacere le poti tine. Pentru celelalte cuptoare, 160 grade inseamna foc mediu si crema de zahar ars este gata cand s-a rumenit bine si s-a dezlipit usor de pe peretii vasului. 



   Se va misca foarte tare ca o gelatina dar stati fara griji caci si prin procesul de racire se va intari.
   Cu un cutit se dezlipeste usor si se lasa la racit. Se rastoarna intr-o tava sau o farfurie mai mare si se da la frigider pentru minim 2 ore.  
   Pentru a beneficia din plin de aroma si gustul desavarsit al cremei de zahar ars, va recomand sa o consumati rece. Veti reveni cu siguranta la acest desert gustos si racoros.

   Spor la dulciurit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu