sâmbătă, 22 februarie 2014

Spaghete de casa cu sos de rosii si chiftelute


   Uneori, cele mai simple lucruri sunt cele mai bune. Aceasta reteta ne arata ca din cateva ingrediente simple putem face o mancare excelenta. Este si foarte satioasa si pot spune ca dupa ce am mancat jumatate de farfurie m-am declarat invinsa. Stiu ca este mai practic sa cumperi o cutie de spaghete si termini cu toata harmalaia dar merita sa faci macar o data spaghete de casa. Sunt gustoase si au o cu totul alta textura. Sa trecem la insiruit pentru ca avem multe de povestit.

Pentru chiftelute avem nevoie de:

  • 500g carne tocata amestec vita si porc
  • 1 ceapa medie tocata marunt
  • 2 catei usturoi tocati marunt
  • 2 linguri ulei de masline
  • 1/2 cana parmezan razuit
  • 1/2 cana pesmet
  • 1 ou
  • 1 lingura patrunjel proaspat
  • 1 lingurita oregano
  • sare si piper
   
   Se pun la incins 2 linguri de ulei impreuna cu cepa si usturoiul  pana devin lucioase. Intr-un castron se pun impreuna carnea, pesmetul, parmezanul, oul batut, patrunjelul si ceapa prajita si se amesteca bine toate ingredientele. Se formeaza bilute de carne si se pun pe o tava tapetata cu hartie de copt. Se baga la cuptorul incins in prealabil la 180 grade, pentru 30 de minute.

   Pentru sos avem nevoie de:

  • 1200g rosii pasate, pulpa de rosii sau suc de rosii mai gros
  • 4 catei de usturoi tocati marunt
  • 2 linguri ulei de masline
  • 4 lingurite de zahar brun
  • 1 lingurita de oregano
  • 1 lingurita de busuioc
  • 1 lingurita de boia dulce sau iute
  • sare si piper
  
   Asta este varianta de iarna cand nu avem rosii proaspete. Vara putem pune 1,5kg de rosii decojite si tocate marunt.  In cazul rosiilor proaspete se lasa mai mult la fiert pana scad si au gustul de sos de rosii dorit.
   Pentru a prepara sosul, intr-o cratita se incalzeste la foc mediu uleiul dupa care se adauga usturoiul si pasta de rosii. Se amesteca si se pun condimentele, sarea si piperul. Se lasa la foc mic pentru aproximativ 10 minute si se adauga zaharul. Dupa a 3 lingurita gustati si doar daca este necesar puneti si a 4 lingurita. Difera si tipul pastei de rosii folosita. Se amesteca si se opreste focul daca chiftelutele nu s-au facut. Cu cat fierbe mai mult cu atat scade mai repede si se face o pasta mai groasa. Acum depinde si cum va place. Dupa ce s-au facut chiftelutele, se pun peste sosul de rosii, se amesteca, se acopera si se mai tin pe foc pentru 1-2 minute.


Pentru spaghete avem nevoie de:

  • 500g faina
  • 5 oua mari la temperatura camerei
  • 1 lingura ulei de masline
  • sare
   
   Dupa cum se vede la 100g de faina se adauga un ou. Va trebuie rabdare si forta :). Se cerne faina pe masa de lucru curata sau se pune intr-un castron. Se face o gaura adanca in mijloc si se adauga uleiul, ouale si sarea.


   Cu ajutorul unei furculite se sparg ouale si se mesteca cu faina atat cat se poate. In cazul in care ramane foarte multa faina se mai adauga un ou si se completeaza cu faina pana se formeaza un aluat mai tare, atentie nu moale.


   Se trece la treaba si cu ajutorul mainilor se framanta aluatul viguros. Acum este momentul sa va varsati nervii pe el. Cu cat il trantiti mai tare si il intindeti cu atat se inmoaie mai repede. Daca este lipicios se mai adauga putina faina. Timp de framantare, aproximativ 15 minute. Se inveleste intr-o folie alimentara si se lasa pentru 30 minute la odihnit. Se poate tine la rece sau pe masa de lucru.



   Dupa ce s-a odihnit se rupe din aluat cate o bucata(in total 6) care se intinde cu ajutorul unui sucitor. Nu se scoate din folie deoarece se intareste si va fi greu de manevrat. Pentru a usura din munca cu sucitorul, se trage putin de aluat. Trebuie sa fie subtire dar nu transparent. 
   Si binenteles aici vine partea interesanta in care se poate folosi pentru a taia foaia de aluat un cutit pentru taiat pizza:


   Sau se pudreaza cu faina, se infasoara aluatul in trei si se taie cu ajutorul unui cutit. Optiunea asta este in cazul in care doriti spaghetele mai subtiri.


Si iata spaghetele mele taiate cu acel cutit pentru pizza.

   Pentru folosirea cutitului de pizza cel mai usor este sa se lucreze pe o masa curata si uscata iar cu o mana se taie si cu cealalta mana se trage foaia pentru a se indeparta fasia de aluat si pentru a manevra lucrurile mai repede.
   Se pun in apa clocotita cu putina sare si se fierb pentru aproximativ 5 minute. Puteti gusta, trebuie sa fie putin tare. Conteaza foarte mult si grosimea lor. Cu cat sunt mai groase cu atat timpul de fierbere este mai mare. Se strecoara si se stropesc cu o lingura de ulei de masline. 

   Cu ingrediente prezentate vor iesi 5 portii. Pentru 2 portii se pot injumatatii ingredientele dar nu uitati la spaghete sa calculati 100g faina /persoana si ramane tot 1 lingura de ulei.
   Si asta este tot. Mult de scris dar putin de facut. Va recomand sa incepeti cu aluatul, dupa ce il lasati la odihnit, va puteti ocupa de chiftelute, dupa care de sos si continuati cu taierea aluatului. Veti termina la timp si veti face 3 lucrui deodata.

   Spor la gatit! 
Daca va plac spaghetele puteti citi mai multe in aluat pentru taitei de casa si spaghete.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu